Balul “Ciber”Bobocilor

Cum cica toamna se numara bobocii, pe la facultatea mea, mai avem si un bal pentru boboci asa spre sfarsit de toamna prin noiembrie, adica saptamana asta, pe 15 noiembrie. Ce facem acolo? Ne distram, dansam, bem:)) si alegem miss si mister cibernetica 2009. Cool, nuh?

Pai the stuff goes like this: “Lume, lume!! Balul bobocilor al facultăţii CSIE se apropie cu paşi repezi!! Pe 15 noiembrie vă aşteptăm în club Fratelli Studios, începând cu ora 21:00, pentru a petrece o seară specială, plină de surprize şi multă distracţie! Pentru început ne vom delecta cu binecunoscutul şi nelipsitul concurs de Miss şi Mister, după care vom canta cu cei de la Şuie Paparude, Crazy Win şi Alex, continuând apoi în paşi de dans până-n zori!  Preţul unui bilet este de 25 lei ce include un shot, iar 5 lei vor fi donaţi pentru o cauză umanitară!! Preţurile consumaţiilor din club vor fi în regim student (5 lei sucul, 5 lei berea, 10 lei cocktailul). Bilete puteţi găsi la reprezentanţii SISC şi incepand cu data de 10 noiembrie, la standurile special amenajate din Cibernetică, Comerţ şi Bastiliei. Mai multe detalii pe www.balul-bobocilor.ro

Luati de aici afis:D

Afis-cibe-FINAL-JPG-mic4-731x1024

Si aici meniu! Mai incolo putin:P Mai spre dimineata cand o sa mearga netul mai bine sper.

*Later update: Meniul de la Bal cu o mica intarziere:)

meniu bal


AMA – one year after

Hai ca am facut si asta:) Un an de voluntariat. A trecut ceva vreme de cand am inceput dar satisfactiile au fost destule si uneori foarte frumoase. Am participat la 3 proiecte, la 2 intruniri in care au fost alegeri pe care le-am pierdut, m-am distrat cu oameni minunati, dar acum a venit timpul sa-i mai invat si pe altii experienta asta.

Asa ca in ultimele saptamani, am oscilat intre scoala si SiSC Promo (adica recrutarile), am creat un afis care din pacate nu a fost ales, dar am facut formularul de aplicare care  a dat pe spate pe toata lumea, am mai participat si la cateva interviuri and so on.

Acum ca noi, echipa SiSC Promo i-am ales sa faca parte din organizatie, le-a venit si lor randul sa vina la prima AMA din cariera de SiSCoti.

Asa ca luni 2 noiembrie, ne-am intalnit cu bobocii intr-un cadru destul de relaxat, in ASE evident si in Cibernetica sa-i familiarizam cu tot ceea ce inseamna SiSC: departamente, proiecte, oameni chestii placute etc. Sincer sa fiu nu am luat prea mult contactul cu ei fiind si omul care s-a ocupat de partea logistica si de prezentarea celorlalti sefi de departamente, coordonatori de proiecte si presedinte. Evident, ca pe multi nici nu i-am vazut la fata fiindca cineva a avut ideea geniala de a stinge lumina in timpul prezentarilor.

In orice caz la social networking-ul de dupa am cunoscut o mana din cei aproape 50 de siscoti noi si deja unii din ei si-au manifestat interesul sa lucreze pe proiecte si cu mine. Pe restul o sa-i cunosc in timp.

Avand in vedere ca in vara asta am fost ales de Executive Board sa coordonez un proiect le-am prezentat oameniilor aflati in sala proiectul meu de webdesign si online si dupa ce m-am prezentat pe twitter (o idee foarte originala pe care nimeni din BE si din membrii activi nu o stiau), tot hint-ul era sa prind net la subsol, mi-am atras si cativa oameni cu care sa lucrez la WebSlice. Si poate si cativa spre departamentul de Logistic&IT ca anul trecut a suflat vantul pe la noi.

Sunt curios cum o sa inceapa ei lucrul acum dupa bal, dar sper ca o sa se descurce, otherwise doomsday is coming.

Prezentare WEBSLICE

Poze de la AMA gasiti aici si aici cu prezentarea mea pe twitter.

Pandorum

Cum sambata trecuta a fost Halloweenul si gasca s-a strans la maratonul de Horror movies din Plaza, shame on you ca nu mi-ati zis la timp de bilete ca voiam sa merg si eu, a trebuit sa ajung si eu la film:D. Si am ajuns. Si pe gratis. Vinerea trecuta am castigat o invitatie dubla la un concurs pe filmetari, la orice film vreau sa merg in perioada 2-5 noiembrie la the Light Cinemas.

So pe la vreo 6 si ceva am pornit spre Liberty Center ca pe la 8 incepea filmul. Dupa micile review-uri facute de oamenii care nu mi-au zis de maraton m-am dus la Pandorum. Despre asta o sa scriu acum cu putin mai multa intarziere.

Sincer nu sunt genul de om care sa fie innebunit dupa SF-uri, dar am zis sa dau o sansa genului si sa vad filmul asta.

Povestea se invarte pe undeva intr-o naveta spatial, intr-un viitor foarte indepartat, unde Terra pierise acum sute de ani si tot ce mai ramasese in galaxie era planeta Tanis. Toate bune si frumoase pana aici. Insa totul se da peste cap cand pe nava spatial se trezesc dupa un somn cryogenic cativa pasageri mai mult sau mai putin captivanti cu povesti din ce in ce mai surprinzatoare.

So cam totul se invarte in jurul unei asa zise epidemii/mutatii , halucinatie sau ce-o fi fost aia ca nu prea mi-am dat bine seama, unde unul din supravietuitori, Payton incearca sa mai salveze ceva din restul echipajului de pe spaceship, insa au si ceva intrusi.

Filmul e practic o goana a caporalului Bower si a unei gorgeous girl pe nume Nadia pentru reactivarea reactorului care ar aduce nava pe linia de plutire. Simplu nu? Nici pe departe. Plot-ul e asa de complex incat la un moment dat nici nu mai stii cine e the bad guy si cine-I invers plus ca oamenii ramasi in urma lor s-au transformat in alieni gata sa-i manance la prima strigare. Clarificarea povestii o avem tarziu in film, cand Payton incepe sa-si arate adevaratele intentii fata de alter ego-ul sau mai tanar Gallo.

Sincer nu ma asteptam ca Payton sa fie personajul negative dar asta e; shit happens. Tot ce mi-a placut la filmul asta in afara de rasturnarile de situatie, si de mutant baby-ul din final e coloana sonora care mi s-a parut absoluta geniala. Kudos, producer-ului ca a gasit cateva track-uri atat de stridente incat te fac sa tresari pe scaun la fiecare scena importanta.

Ca si cast mi-au placut Cam Gigandet aka Gallo (aka Kevin Volchok din O.C. si James din Twilight), genial tipul ca si constiinta a lui Payton (Dennis Quaid), evident Bower (Ben Foster aka Angel din XMEN 3) si foarte putin intepata de Nadia (Antje Traue) care mi s-a parut mai mult frantuzoaica decat nemtoaica.

Pana la urma am savurat filmul chiar daca nu e unul excelent, dar toate lucrurile prin care au trecut oamenii aia ca sa se salveze si sa ajunga pe Tanis. Bonus points clar pentru coloana sonora si pt actiune si pentru ca la un moment dat m-a tinut treaz filmul altfel adormeam acolo la cat de obosit eram; minusuri prea putina informatie despre efectul Pandorum, putin trasa de par situatia lui Payton si forta excelenta pe care o aveau mutantii aia.

All in all e un film nice, care mi-a placut destul de mult incat sa scriu 3 cuvinte despre el si sa nu zic ca e naspa si pe care l-am vazut cu un SF geek:) (adica cunoscator).

Stuff

Vineri merg dupa scoala la Optimism Editia de toamna (Howard Johnson across the street de ASE). Am ratat editia din  vara asa ca asta e un must. In weekend habar n-am ce o sa fac dar in principiu o sa lucrez la tema 2 la micro si la conceptul pentru proiectul la Relatii Publice.

De Halloween nu stiu ce fac. (Probabil filme de groaza :) )) It beats me. Si da, aseara am ales impreuna cu Dana si cu restul echipei SiSC Promo noii membrii SiSC 2009-2010. Sper sa nu fie AMA si saptamana asta ca mi-au ajuns 3 AMA la rand.

De ajuns pe acasa, honestly? Nu stiu cand o sa ajung acasa, mai ales din cauza orarului aiurea pus care imi incurca multe din planuri:((. O sa vad poate intr-o saptamana 2 asa.

Era sa uit. Organizatori Optimism impreuna cu Crumpler organizeaza o campanie numita Prima Geanta. Asa ca oricine ajunge la Optimism cu orice geanta, rucsac vechi/veche poate sa o doneze (in scopuri caritabile) si parca primeste si un discount de la Crumpler daca vrei sa achizitionezi o geanta noua pana la sfarsitul anului.

SiSC Promo it’s done

Gata! Finally dupa vreo 3 saptamani intense de munca, un ONG Fair, pot spune ca recruitment is done. Ieri au fost ultimele interviuri individuale in SiSC si sper ca au mers ok. Anyway, in saptamanile astea 3 am intalnit o multime de oameni minunati, boboci entuziasmati, oameni de anul II sau III, chiar si de la master care vroiau sa se inscrie, pe scurt multa materie cenusie.

Asa ca interviurile s-au sfarsit dar acum vine ce-a mai grea parte: selectia. Au fost destui oameni care s-au comportat ok si au ramas uimiti de cum ne comportam noi, dar au fost si altii care nu s-au adaptat situatiei sau pur si simplu unora din noi nu le-au placut.

Acum totul depinde de viziunea noastra si ce vrem noi de la ei si pot spune ca o sa-i alegem pe aceia care au un potential extraordinar de a evolua si de a-si deschide drumul catre noi cunostiinte, idei noi si poate chiar proiecte noi.

So cam azi trebuie sa stati cu sufletul la gura, voi cei care ati aplicat ca va fi o lunga plina de argumente pro si contra pe cine luam si pe cine nu, doar e o selectie si de maine unii vor fi noua generatie de SiSCoti.

Si cum fiecare proiect de-al nostru se termina cu un party ( e must have asta ) va asteptam pe toti la Balul Bobocilor CSIE, in Fratelli Studios, pe 18 Noiembrie. [e organizat de noi impreuna cu facultatea si oamenii din Senatul Studentesc(parca)]. Detaliile o sa le aflati in cateva zile cel mai probabil la inceputul saptamanii viitoare asa ca stay tuned for more.

Publicitate aka Spam prin facultate cu Precision Media

Bai fratilor sunt student dar lucrurile astea ma enerveaza la culme. Joi, dupa ce am iesit de la cursuri seful de grupa s-a dus sa ridice frumos agendele Ambition de la secretariat. Toate bune, numai ca pentru a intra in posesia unei aseformular_cardmenea agende pe care fiecare student o primeste gratis, tre sa si semnezi.

Oki, frate semnam, da pentru o cartela orange inclusa pe care nici macar nu o folosesc ce rost mai avea sa semnez. Ah, da pentru aagendamarata de baza de date pe care o strang oamenii de la Orange doar pentru a ne spama. Ce inseamna sa fii firma de publicitate si sa-ti poti promova produsele intr-o asa zis “monument” al invatamantului romanesc. Sincer nu ma deranjeaza spamm-urile atat timp cat intotdeauna imi dau adresa de pe gmail si un alt numar de telefon, dar ma enerveaza la culme cand deschid agenda si gasesc un formular de deschidere de card la BRD.

Ce naiba ma credeti atat de prost incat sa va inghit voua cacaturile astea. Stiu ca aveti parteneriat cu banca dar 1. ma enerveaza la culme ca imi bagati pe gat un formular doar ca sa mai castigat si voi o para amarata ca deh e criza….. ****ing shit si 2. am deja card la BRD incompetentilor si imi plus daca as vrea un nou card m-as duce direct la banca.

Oare cine le gandeste oamenilor astora campaniile publicitare? Evident, PR-ul. Atunci se vede cat de prost se descurca PR-isti vostrii. Cine vi trainuieste atat de strasnic in arta spamului?

Anyway, lucrul asta m-a facut sa dau un mare minus celor de la Precision Media, si PR-itelor care sigur mi-ar trimite un mail cu incheierea te poooop :)

SiSC’s got Talent

Atten’ hut maggots! Generalul Dana Nicula si armata ei de ofiteri din cadrul efectivelor SiSC va asteapta cu mare drag sa ne vizitati campul nostru de batalie din Cladirea Ciberneticii (ASE), pe Dorobanti peste strada de British Council, la parter in sala 2003, intre 12 – 16 Noiembrie, pentru a putea aplica pentru posturile de SiSCoti talenti in armata SiSC. In caz ca nu veti da de noi aici, ne gasiti in aceeasi cladire la etajul I la ONG Fair intre 13 – 15 la standul nostru. Astfel in saptamanile care vin o sa treceti prin focurile interviurilor de recrutare si veti vedea ce inseamna sa fii SiSCot.

Esti Fugaru de la 21! Eu: NU!!

Cica azi la Unirii lumea disperata sa castige 10 mii de euro. Pe la 11 ma intalnesc din greseala cu gasca din intamplare si cica lumea pe aici e disperata sa-l prinda pe Fugaru si aia 10 mii de euro pe care ii da. Tomitza si Covaci nu mai fiti disperati nu luati banii.

Toate ca toate dar lumea se agita pe aici. Campania asta parca e mai naspa decat un viral lansat despre Diaconescu sau Lazarus. Pana si piticu de la piticu.ro cu tricoul lui negru cu care isi face reclama se invarte pe aici dupa Fugaru. Dovada aici: http://twitpic.com/86bhv . A da si 2 oameni m-au intrebat de la 11  pana acum si e 12: Tu esti Fugaru de la radio 21? Eu: Nu! Daca as fi fost nu v-a dadeam 10000 de euro =)).

Sa nu ziceti voi ca Romania nu e comica.

@Social Geek

16:50 – Am ajuns aici, la orange concept store.

17:30 – A inceput sa se stranga lumea.

17:45 – O tipa de la ArboMobile a inceput sa vorbeasca despre piata internetului pe mobil si viitorul acesteia in Romania.

18:05 – Alex vorbeste despre automatizare/standardizare in internet.

18:15 – Scurta prezentarea despre automatizare/standardizare in internet.

18:30 Pauza

18:50 Ciprian Bacioiu – prezinta Face Palm si proiectul prezentat Swift. Trailer-ul prezentat de ei e foarte captivant! Oare pot sa fac rost de el? Swift e work in progress si vor sa ne ceara parerea feedback-uri.  Jocul e facut in C++.

19:15 Pauza. coffee.

19:35 Andrei Gheorghe de la Idevelop. Prezentare 9 to 5. Fericirea in contextul economic. @raluxa zice ca intervalul 9 to 5 e un rau necesar. Cornel Creanga raspunde la o intrebare despre freelancing vs employee:D

20:05 Pauza.

20:25 prezentare prezi:) Prezentari online cu zoom in si zoom out. Prezi.com

20:30 Urmeaza Cornel cu ce prezentarile despre RIA si aplicatii web:)

21:00 Gata. Hai la bere

Later Edit: Au participat: Necenzurat (prezentatorul), Cornel Creanga (Adobe), Andrei Gheorghe (iDevelop), @Diana_P, eu, Sorin Rusi, Raluxa si multi altii pe care nu-i stiu dupa nume sau blog/twitter.

Later edit2: Poze gasiti aici sau direct pe site-ul Social Geek.

Semnat.Sigilat si Livrat

Stiti cum e! “Einstein avea chiar dreptate. Timpul e relativ din privinta unui observator. Cand te uiti pe teava unui pistol, timpul incetineste, toata viata iti trece prin fata ochiilor. Tine-te de ea si poti trai o viata intreaga in aceea fractiune de secunda.”

Cam asta am facut anul asta. I’ve worked my way up de la o poveste amarata si plina de twists and turns pana la ceea ce sunt acum. Am suferit, am strans din dinti, am plans, m-am facut inteles si remarcat doar pentru ca am avut puterea sa o iau de la capat and move. Am avut oameni langa mine care mi-au oferit o doza de incredere, some self esteem si mult curaj. Asta cam e un post care face sa intregeasca munca mea din acest an si planurile facute in sesiunea trecuta. Ca inca nu s-au finalizat toate nu e grav, mai e destul timp.

Am avut anul asta destul timp sa invat o multime de lucruri: cum sa lucrez eficient in echipa, cum sa organizez un proiect, cum sa fac o mapa de proiect, cum sa completez un Gant si un SWOT, am participat la o gramada de training-uri/workshop-uri/conferinte/evenimente si m-am distrat in teambuilding-uri si la petreceri cu voi. Da cu voi! In fata voastra am avut puterea si curajul sa candidez pentru un post in BE. Prima data cand am vorbit in fata unui amfiteatru plin si am lasat la o parte totul. Din cauza voastra m-am simtit diferit si acceptat. Putin si din cauza voastra am plans in noaptea aia. N-am plans pentru ca am pierdut in fata unor oameni la fel ca mine ci am plans doar ca sa ma descarc.

Avem un sentiment ca nici un lucru pe care il fac nu are finalitate dar slowly mers spre mai bine. A doua zi desi eram afectat am incercat sa ascund asta pentru ca asta fac oamenii tari. In momentele de maxima intensitate isi ascund emotiile/furia/trairile/sentimentele pentru a demonstra ca nimic din ce i-a doborat nu i-a facut mai slabi ci mai puternici. Totusi, post-ul asta era cumva conectat de post-ul asta si intr-o masura mi-am atins cateva din obiective:

- stiu putin mai mult Photoshop decat in zile acelea.

- am ajuns in posesia laptopului de care aveam atata nevoie.

- am mers la cat mai multe training-uri si evenimente. Si o sa mai merg.

- mi-am demonstrat ca am avut puterea sa trec peste toate si sa am o alta viziune a lucrurilor.

- am inceput sa citesc Ingeri si Demoni si alte lucruri care imi plac si am vazut filmul.

- sunt mai fericit si am apucat sa cunosc si alte persoane decat cele care au insemnat ceva pentru mine anul asta si i-am si ajutat.

- si optionalul care era cu ramane de vazut e realitate.

Ce mai pot sa zic decat multumesc: Ada, Niko, Dana, Alexa, Ade, Olivia, Irina, Georgy, Ira, Vali, Tautan, Aly, Marcu, Oby, Clau, Emma, Anii, Hunter,Tomitza voi sunteti cei care mi-ati facut viata mai usoara anul asta in SiSC si care m-ati indrumat spre mai bine.

Semnat. Sigilat si livrat catre Siscoti.