Burnout Paradise

Alte idei, alte jocuri . Mi-am luat si eu intr-o zi cateva ore de relaxare, dupa multe ore de scheme logice si scripturi unix si m-am dat putin prin locatia numita Paradise City. Ultimul joc aparut din seria Burnout a fost portat in sfarsit si pe PC, asa ca I gave it a go. Nu ma mai jucasem de mult timp si pentru cateva ore m-am bucurat de efectele de screen blur si trafic intens.

So let’s move on to the fun part. Nu avem deloc storyline aici, ci doar o liniaritate perfecta. La inceput primesti una bucata masina cu o licenta de rookie in ale drivingului si trebuie sa ajungi dupa multe curse la Licenta Burnout Elite, ca sa completezi modul cariera care de fapt e singurul mod pe care il poti juca offline. Ideea jocului in sine e una excelenta, doar editorii de la gamespot i-au acordat nota 9.0, dupa multe teste pe toate platformele asa ca porniti motoarele si bucurati-va de atmosfera excelenta din joc.

Din pacate un minus al jocului e acela ca masinile nu sunt licentiate, dar cine ar fi atat “inteligent” incat sa-i dea acordul ca un Ferrari sau Aston Martin sa fie facut praf intr-un joc video asa ca cele 75 de masini si 4 motociclete sunt pregatite pentru fiecare clasa in parte din joc si pentru impactul iminent cu zidurile din environment sau masinile din trafic.

Despre grafica nu ar trebui sa vorbesc prea mult mai ales ca jocul face parte din trend-ul lansat acum un an si jumatate cu jocuri care merg numai pe sisteme medii/high-end si jocul cere destul de multe de la un pc. So pentru detalii tehnice aveti google sau site-ul producatorului :p .

Ce poti face in Paradise City? Hmm. Pai in primul rand curse oameni buni.  Marked Man, Stunt Run, curse gen time trial, curse gen demolition si curse fastest time pe diferite pe strazile din Paradise, dar cel mai bine aventurati-va prin oras si multe posibilitati de entertainment va vor taia calea.

Anyway that’s it for today so I welcome you to Paradise City, where the grass is green and the girls are pretty

Dulce mediocritate

Dulce mediocritate!

Doua idei opuse se bat pentru suprematie in ceea ce priveste modul de viata la general. Ideea olimpica de “important e sa participi”, idee care sugereaza ca simpla incercare de a te autodepasi merita apreciata. Insa toata lumea este constienta de faptul ca doar cei care nu castiga spun “important e sa participi”.

Ideea asta semi-tampita este promovata de puternic de CIO si de alte organisme mondiale, de oameni obisnuiti etc. Dusa la extrem incurajeaza delasarea, apatia si incompetenta. (sportivul din Africa, cel care aproape s-a inecat la o proba de Inot la Jocurile Olimpice, e un bun exemplu)

La polul opus avem ideea competivitatii duse la extrem. Sa fi mereu primul, in orice domeniu, la orice ora din zi si din noapte, impotriva oricui.

Ceea ce, e bineinteles, ridicol. Poate esti cel mai tare fizician de particule, dar fi convins ca exista cineva care e mai tare-n cunostinte despre balegar.

In afara de poporul roman, in totalitatea sa nu exista pe pamant un om care sa le stie pe toate, care sa fie bun la toate. Tot ceea ce poti face e sa aprofundezi un domeniu, sa ai si niscavaia hobby-uri. In rest efemeritatea noastra biologica ne impune o dulce mediocritate.

Guest post scris de l’empereur.

SPA

SPA? Oare ce poate fi! Sincer nici pana acum nu am habar. Intrebati-l pe Vali sau pe cei din echipa de HR a SiSC-ului ca ei sunt singurii care stiu asta si ne-au torturat 2 zile la rand. Fratiilor :p Vrem si noi sa stim ce inseamna SPA, si ce premiu dati .

Anyway, teambuiding-ul asta a fost epic. Dupa cum e scris si pe calendarul din sediu Best teambuilding ever. Dupa cate am indurat era normal sa fie asa. Damn you HR thieves. So the story goes this way:

In organizarea unui proiect IT, gen singurul de profil din Bucuresti si din imprejurimi, mai exista din cand in cand o echipa care lucreaza dar exista si o perioada in care trebuie sa se relaxeze sau sa fie torturati. Depinde cum vreti sa puneti problema. Asa ca weekend-ul care a trecut ne-am pregatit cu totii de teambuilding-ul SPA si chiar a fost peste asteptari.

Plecare s-a facut pe 21 martie aka ora 6 dimineata, dar din pacate secretosii din HR nu ne-au dezvaluit locatia, asa ca desi trebuia sa ma trezesc la 5, vesnicul meu telefon mi-a jucat o festa de proportii si nu mi-a dat trezirea, ajungand ca subsemnatul sa piarda primul tren si sa nu mearga cu nasul, ca restul. Poate, daca eram contactat la timp imi putea lua bilet la urmatorul tren pe care l-am pierdut doar din simplul fapt ca la momentul apelului eram prea somnoros ca sa realizez ca saraca Alinutza imi zicea ca mergem la Gaesti. Life sucks.

Macar intr-un final, cu chiu cu vai, am reusit sa ajung in timp record la Basarab si sa prin un personal spre locatia teambuilding-ului. Macar am reusit a 3 oara sa prind trenul care trebuie.

Ajuns acolo, am fost intampinat de coordonatorul nostru aka Vali care cu drag ne-a gazduit in vila lui minunata ( ce mi-ar place sa ma mut acolo), mi-au fost prezentate regulile teambuilding-ului si surpriza! Suna mai mult a tortura decat havin fun. In orice caz, cu toata strictetea regulile erau facute sa fie incalcate, si nimeni nu s-a sfiit sa nu le incalce; ziua continuand cu tot felul de jocuri de coordonare si cunoastere a echipei ca mai pe seara sa fim impovorati cu o provocare destul de importanta pentru noi: sa avem grija de niste caramizi, cica erau copii nostri si sa nu-i scapam din ochi.

Si totusi nu era asa de simplu precum parea. Saraca Danutza (da Mergem la Braila), a ramas fara ala mic din primele 5 minute, tocmai din partea echipei de HR pe care o coordoneaza de 1 saptamana si later niciunul nu mai avea the baby.

Noroc cu Aly, care a dat dovada de devotament si nu l-a scapat din ochi pe alisor, desi i s-a furat de vreo 3 ori in 2 zile, mai ales ca la cata grija a avut, nu merita. Dar dupa o prima noapte criminala, somnul facandu-si aparitia pe undeva pe la 3 dimineata dupa multe poze si jocuri “stupide”,  hotii aia cae ne-au lasat fara copii aveau altceva in plan si ne-au dat trezirea o ora mai tarziu cu o goarna care se auzea in toata casa.

Adica ce! Trebuia sa ne trezim. Vali, traiti-ar nu ne mai face asta never ever. Sa ne duci in toiul somnului la balta si sa nu rpindem nimic plus ca mai aveam putin si faceam toti hipotermie, de la cat de frig era pe balta. Noroc, cu oameni care au pus cortul si au facut focul/l-au intretinut, ca altfel am fi ajuns la mana coordonatorului si a echipei organizatoare. Dar totusi teambuildin-ul asta a meritat efortul si chiar mi-a placut sa socializez cu oameni care-i cunosteam prea putin.

Despre plecare nu are rost sa mai vorbesc, mai ales dupa ce am pierdut 2 trenuri ca sa ajung la Gaesti, dar organizarea a fost exceptionala dar ca toata lumea “imi vreau inapoi caramida”. Jepcarilor de la HR ce sunteti voi.

Feedback? Cum am spus mai devreme Best Teambuilding EVER. Si la cat mai multe pe langa asta

My philoshophy

Intr-un sfarsit epic am ajuns si in luna asta cand mai trebuie sa intorc o fila in calendarul numit viata. S-a mai scurs un an, cu bune si rele, momente fericite si mai putin fericite. Esentialul e ca am reusit sa fac totul sa iasa bine si sa ma descurc in lunile astea. Am mai pus un “1″ la prefixul de 20 pe care il aveam deja si timpul nu a stat prea mult in loc.

Acum, la cateva ore distanta de o important pas in viata mea: alegerile SiSC m-am gandit sa scriu un warm up a ceea ce inseamna Mafia2laur’s World si in ce consta realitatea din spatele blogului pentru ca foarte putini au inteles cu adevarat, ceea ce vreau eu de la viata, si modul sa zicem complex in  care gandesc, filozofia mea, care a inceput cu adevarat sa se dezvolte cu un an si ceva in urma si dupa care mi-am fixat niste lucruri pe care eu vreau sa le fac, pentru a-mi trasa calea spre o viata mai buna si poate un viitor mai stralucit si mai fericit.

Tin foarte mult la unele lucruri, si modul de gandire pe care l-am dezvoltat in ultimele luni e bazat pe evenimente reale si care mi-au ascutit unele simturi “estetice” si sincer fara ajutorul unor persoane poate as fi ramas la stadiul de “kid” cum ma considera unii.

In mare parte sunt 3 lucruri esentiale de la care nu ma abat niciodata si incerc sa fie cat mai stabile. Sunt un om cu care se poate discuta rational, desi in mare parte comunicarea is a big issue in viata mea. Insa, in ciuda acestor lucruri, am reusit sa-mi exprim gandurile si sentimentele mai mult in scris deoarece scrisul e un lucru important in viata mea.

Primul lucru dupa care ma ghidez si la care tin e “Never Back Down”. Asta pentru mine inseamna ca am invatat sa nu iau totul ca pe un joc, sa stiu ce vreau, de la mine, de la viata si sa nu dau inapoi. Lupt aprig pentru ceea ce cred si oricat de mult se va incerca nimeni, niciodata nu-mi va lua asta, cum nimeni nu ma va face sa ma opresc din scris. In tot ceea ce fac incerc sa nu dau inapoi pentru ca nu-mi place ceea ce vad in jurul meu in acest moment, si lumea in care traiesc dura, si poti fi judecat, criticat, barfit de unii iar altii vor profita daca lucrul asta li se pare ca reprezinta o slabiciune in calea ta. Astfel poti fi usor ranit, jignit sau mai rau raspunzator de cele intamplate

Apoi vine motto-ul pe care aproape zilnic mi-l intiparesc la status si ma intreaba lumea ce inseamna. “Cross The Line” e unul din lucrurile care m-au facut sa avanseze pe unele planuri si implica o avansare peste masura. Pentru mine e ceva special, prin el incerc ca in tot ceea ce fac, pe langa pasiune sa pun si o doza ridicata de seriozitate si implicare pentru a-mi duce la bun sfarsit obiectivul. “Cross The Line” inseamna sa nu ma limitez doar la ceea ce am, ci sa incerc sa scot din orice mai mult decat se poate. E un de sentiment de autodepasire si nu de perfectiune, pentru ca nu sunt si nu voi niciodata perfect. Prin asta mi-am dezvoltat in mare parte mentalitatea, stilul de lucru, si faptul ca pot sa fac orice lucru bun pe care-l gandesc. Nu-mi place deloc mediocritatea si faptul ca uneori sunt constrans, dar motto-ul ma ajuta intotdeauna sa nu uit ce vreau de fapt.

Ce-am lasat pe final nu e un issue foarte tare dar scoate in evidenta relatiile de orice fel. Am simtit la un moment dat ca lumea mea are un obicei urat de a o lua razna cand nu te astepti si in citatul care urmeaz m-am regasit total: “I trust them. I just don’t trust the devil inside them.” Da am ceva cu engleza. Asta reprezinta faptul ca increderea vine de la sine ci mai mult pe latura ei umana. Am incerc pe cat posibil sa-mi fac prieteni, din grupurile cu care interactionez des, dar totul se intampla prea repede. Increderea e un lucru care se castiga greu si se pierde foarte usor, si la mine increderea a inceput sa se construiasca foarte greu, foarte probabil din cauza lucrurilor intamplate dealungul timpului. Incerc sa am incredere in el/ea dar nu trebuie sa ma atasez niciodata emotional pentru ca asta lasa mereu daune majore. De asta la un moment unii vor realiza ca prietenia este relativa; ca oamenii care azi te ridicau in slavi, maine te tradeaza asa ca deseori incerc sa  fac si psihologie umana in modul de a-mi diferentia persoanele apropiate si de a incerca sa nu le pierd.

In final mai exista un singur lucru care poate fi adaugat la suita de trasaturi descrise mai sus si anume: frica. Poate in trecut ma impiedicam destul de des de acest sentiment, dar am inceput sa vad frica ca pe un lucru pozitiv si sa nu las lucrul asta sa ma domine; mai ales ca acum consider ca frica e singurul lucru care le da oameniilor aripi,  ajuta la motivarea lor si ii ajuta sa evolueze. Asa ca luptati intotdeauna pentru ceea ce credeti, fara frica; pentru visele, idealurile si gandurile voastre astfel putand sa aduceti un plus in viata tuturor.

In alta ordine de idei, frica poate fi sparta in bucati dar el mai mult se reflecta intr-un citat pe care il adaptasem eu la un moment dat: ” Ce nu te omoara te face mai puternic, dar cateodata aceasta putere isi va dezlantui forta asupra tuturor relelor din lume”.  Astfel e important sa luptati/munciti din greu pentru a va indeplini visele, dorinte si asteptarile pe care le aveti si nu incetati nici odata sa credeti (in voi), ca sa fiti siguri ca totul va iesi impecabil.

Roblogfest 2009

Way to go.  Anul trecut ziceam ca o sa ajung la Roblogfest anul asta si acum cateva zile ziceam ca daca n-am cu cine merge nu ma duc . Totusi exact in ultima zi ca intotdeauna ne-am hotarat sa ne ducem. Asa ca 3 siscoti, bloggeri am purces spre Fabrica, locul de intalnire al blogosferei romanesti. Acolo toate bune si frumoase, caterinca, lume noua veche din blogosfera romaneasca, premii, stand-up comedy si recital Hi-Q. Pacat ca n-am putut sa raman sa vad premierea, dar am mai socializat cu unii mai mult cu altii mai putin, asa dupa cunostiinte. Floryan de la Filmetari si gasca lui si fosti colegi de-ai mei, erau acolo in mare parte pentru categoria Blog de filme, dar m-am intalnit si cu Miruna de la siblondelegandesc si cu adipopescu, ca si la ultima intalnire la care am participat

Ca tot omul am furat si un contact de la cineva din VIP (razvanel lasa tequila si asculta-i pe aia de la HI-Q) ca mai apoi sa asist la decernarea premiilor live pe streamul de pe realitatea din patul de la camin.

Castigatorii de anul asta? Hmm. La unii ma asteptam, la unii deloc dar cred k in rest a fost ok. Pacat de Filmetari ca au fost batuti de Tvblog la categoria filme (Tvblog e blog de seriale), si cam neasteptat moldovenii au fost la putere anul asta, VisUrat castigand vreo 4 premii. Restul: monden.info cel mai bun blog de muzica, adobe romania la blog de companie si pacat ca au facut remarca aia tampita cu photoshop cu licenta de ia huiduit toata sala, si desi e nou in blogosfera, gig a fost selectat la categoria blog de design si putea sa urce mai mult decat locul 33 din 57 de participanti, dar cei care au castigat la categoria respectiva chiar isi meritau premiul. Iar eu?

Eu am iesit din prima etapa de votari cred ca  locul 137 e unul destul de realist din 744 de participanti la categoria blog personal, dar intotdeauna exista o alta data pentru concursuri, premii, socializare si promovare prin blogosfera. So pana data viitoare see ya!

Later edit: La anul vom fi mai multi . Adina, sper ca nu ne lasi la greu :*

Training part 2

Asta a fost  sambata. Cam slow cu scrisul, dar am avut ceva treaba si n-am apucat sa scriu. Dupa training-ul interesant de FR de vineri, am ajuns si sambata in Poli la un  training de software development. Trezit pe la 9, la 10 si ceva eram in rectoratul de la Poli si eram ceva wow, ce mare e.

Anyway, toata chestia asta a durat vreo 5 ore jumate timp in care am invatat tehnici de project management adoptate in dezvoltare soft, team work, responsabilitati intr-o echipa. In general se imbina tehnicile de management cu sarcini de logistic.

In mare parte s-a vorbit despre integrarea intr-o companie dezvoltatoare de software, proiectele dintr-o astfel de organizatie si “daily challenges’ in programare, estimare si testare.  Ca si training-ul anterior, in general am invatat lucruri interesante dar si m-am distrat plus ca am discutat cu trainerii pe unele aspecte din programare si pe experientele avute in programare.  Evident ca a fost si un mic game care avea ca scop teamwork-ul si trebuia sa “editam” live o revista de software asa ca am facut desginul unei reviste dedicate iubitorilor de adobe si apple cu ceva articole, interviuri si review-uri si cred k ne-am descurcat destul de bine in acele 20 de minute care ni s-au acordat. In rest totul a fost ok, ideea per total a fost ca m-am distrat si am invat lucruri noi pe care vreau sa le pun in practica gen XP, scrum, TD, FDD si alte modalitati de lucru.

So pana data viitoare see ya.

Training week-end

He, he, he. Cam incarcat week-end-ul asta for me. Astazi training, maine training, duminica liber. Ce viata! Dar cam trebuia sa incep sa particip si la traininguri dupa ce am ratat 2 dintre ele: unul de project management organizat de SiSC prin noiembrie la care n-am putut lua parte desi as fi vrut si inca unul de photoshop care se amana din decembrie incoace din considerente de sala. Sper ca in curand sa se faca si acel training.

Pana atunci, azi am avut placerea sa particip la un training pe Fund Raising. Plasat intr-o atmosfera placuta, in interiorul, cladirii Ciberneticii din ASE, am avut ocazia sa-mi dezvolt abilitatile pe acest domeniu, integrand o serie de termeni si notiuni ce trebuie cunoste pentru a ma putea descurca pe partea de FR.

In prima parte s-a discutat mai ales despre cum sa ne prezentam la o intalnire, de unde ne cautam contacte, ce putem oferi unui potential sponsor, ce atitudine trebuie sa ai cand discuti la telefon cu un posibil partener, cum sa scri un mail corect si concis, cum sa te pregatesti pentru intalnirea cu eventualul sponsor/partener si cum trebuie sa fi la aceea intalnire si cateva tips&tricks si lucruri care nu trebuie facute intr-o negociere.

In partea a 2 am fost in 4 echipe de “trainer-ul” nostru, si ni s-a dat un asa zis task care presupunea creearea unui plan pentru un proiect ales de noi in care trebuia sa mentionam ce companii abordam, ce le oferim/cerem in schimb, un buget al proiectului si in final sa scriem un mail pentru stabilirea unei intalniri cu unul din ‘viiitorii parteneri” scrisi pe acea foaie.  In general totul a iesit bine, cele 4 echipe invatand una de la alta tehnici de abordare a diferitelor probleme si fiecare din noi venind cu diferite solutii pentru task-urile noastre.  Macar trebuie sa le multumesc celor 2 Bogdan, din echipa mea care aveau ceva experienta pe acest domeniu pentru ca m-au ajutat sa trec cu bine peste aceste mici obstacole si sa-mi insusesc cateva elemente de FR.

In rest ce pot sa zic despre aceasta experienta? A fost fun si mi-am dezvoltat noi abilitati si in plus am facut si caterinca cu cei prezenti in limitele bunului simt   Cam atata despre follow up-ul de azi dar maine e o noua zi cu inca un training de data asta despre dezvoltare software si voi fi plecat prin rectoratul din Poli de pe la 10 pana la 16 asa ca don’t botter calling  me. Inca un lucru This week i turned 21. Pentru necunoscatori si pentru cei care nu mi-au zis inca la multi ani si ma citesc